O auzim la poartă, la magazin și, uneori, chiar la telefonul oficiului: „Lăsați, că sortarea asta e o glumă.” Nouă ne plac glumele bune, așa că am luat-o în serios și am verificat-o. Concluzia: gluma există, doar că nu e acolo unde se crede.
Cine râde la urmă
O sticlă de plastic aruncată la întâmplare are un simț al umorului foarte răbdător: se estimează că rămâne în natură sute de ani. Dacă râde cineva la urmă, ea este. Noi am prefera să nu-i dăm ocazia.
Doza de aluminiu e și mai amuzantă. Poate fi topită și refăcută iar și iar, cu mult mai puțină energie decât cere una nouă. Este singurul actor care poate juca în același spectacol la nesfârșit — cu condiția să nu-l trimitem acasă după prima reprezentație.
Ce nu e glumă deloc
Sticla nu putrezește și nu dispare de la sine. Hârtia udă și murdară nu mai e bună de nimic. Iar o baterie aruncată în pubelă nu are nimic haios pentru pământul în care ne cresc roșiile.
Nimeni nu vă cere să deveniți peste noapte campion la sortare. Ajunge un început mic: ambalajele curate într-o parte, resturile în alta. Durează cam cât ați citit fraza aceasta.
Așa că, dacă întâlniți pe cineva convins că sortarea e o glumă, nu-l contraziceți. Zâmbiți, dați-i dreptate pe jumătate și arătați-i ghidul nostru de sortare. O glumă bună se spune o dată; o sticlă de plastic ne poate ține companie câteva sute de ani.